Vorbind in aceasta seara cu un prieten despre provocarile pe care ti le scoate in cale viata, am la urmatoarea concluzie, referitoare la frica si la increderea in sine:
Frica se instaureaza atunci cand nu ai incredere in tine, sau nu ai suficient de multa pe cat ar trebui sa ai, iar nivelul de incredere in sine pe care ar trebui sa-l ai este linia fina dintre frica si nebunie.
Voi ce parere aveti despre frica si increderea in sine, si legatura dintre acestea?
Chip de lut, trezeste-te. Deschide larg ochii. Uita-te in oglinda. Priveste-te. Analizeaza-te. Analizeaza-ti viata. Uita-te inca odata la tine. Uita-te adanc. Mai adanc. Foarte adanc. Uita-te in locul unde odata aveai un suflet. Uita-te in locul acela. Ce vezi? Un gol mare, un vid infinit sau o flacara care arde? Iti place ce este acolo? Nu? Inchide ochii.
Deschide-i si uita-te-n jur. Unde esti acum? Unde ti-ai dori sa fii? Unde ai sa fii dupa ce timpul va trece? Timpul este trecator iar tu nu? Nu cred. Nimic nu este vesnic pe lumea asta. Chipuri de lut au mai fost si vor mai fi pe pamant, dar niciodata altul ca tine. Pentru ca suntei unici. Inchide ochii.
Uita-te la cei din jurul tau. Cine iti este acum alaturi? Cine te va salva, va tipa si va sari dupa tine cand apa marii va vrea sa te spele? Cine te va alege din gramada de chipuri de lut si va alege sa te modeleze, si sa-ti puna in valoare calitatile oferite de mama natura? Ce mester va pune mana pe tine si te va transforma? Un mester priceput sau un amator, care, in loc sa te puna in valoare, te va strica si apoi te va arunca deoparte, asa cum fac copii razgaiati cu jucariile. Asta iti doresti? Asta ai visat? Sa fii inca o bucata de lut aruncata intr-un cotlon de atelier uitat de lume?
Nu mai inchide ochii. Fugi. Fugi oriunde te vor purta picioarele, pentru ca nu stii niciodata dupa ce colt te va astepta mesterul care te va desavarsi. Asa cum meriti tu, bot de lut. Pentru ca numai modelat asa cum trebuie, lutul isi arata adevarata frumusete, cea interioara. Iar tu, chip de lut, ai grija sa nu te pierzi in gramada, sa nu te spele marea inainte de a-ti fi aratat frumusetea, sau, sa nu ramai pe vecie un chip de lut ca oricare altul, fara forma, fara noima, fara a te fi vazut termninat. Ai grija sa nu te uiti peste timp la cei care au fost odata chipuri de lut si sa-i vezi cum s-au desavarsit, in timp ce tu nu ai ramas decat o bucata de lut.
…acela despre chelie si cheliosi. Uitati-va la acesti doi papagali, prezentatori ai unei emisiuni din Italia, cat sunt penibili atat prin frizura cat si prin comportament… sau sunt comici si nu ii inteleg eu? Si ar mai fi o intrebare: italienii, care se cred o natie superioara (mai ales romanilor), numesc chestia asta entertainment? Dan Negru, Dan Capacos si alti entertaineri de pe la noi se pisa de departe pe aceasta emisiune.
For the record: am dat intamplator peste filmuletul asta 
Ma enerveaza (a se citi deranjeaza vizual) din ce in ce mai mult genul ala de barbati care nu ar renunta pentru nimic in lume la podoaba capilara. Nici macar daca prin frizura cu care “defileaza” arata penibil jenant jenibil. Ma refer la acei barbati care desi au un inceput sever de calvitie (adica mai mult de 15% din suprafata “impadurita” a capului lor e “disparuta in misiune”) nu ar renunta pentru nimic in lume la restul de par ramas si, drept urmare, refuza sa se rada in cap, lasand multimea sa rada pe seama lor. Si din cate am observat, acesti oameni se impart in trei categorii, dupa aspectul frizurii:
Sunt genul de oameni care dupa ce au inceput sa cheleasca isi pastreaza frizura B.C. (before chelie), tragand speranta ca parul lor de alta data se va intoarce glorios pe capul lor.
Exemplu:
…sau cum ii ziceam pana sa-mi vina in minte o denumire mai “normala”, chelia tip capac de WC.
Oamenii care nu vor sa admita cu niciun chip ca au o problema si ca trebuie sa renunte la ce le-a mai ramas din podoaba capilara. Astfel de specimene sunt foarte des intalnite si nu pot sa inteleg de acei oameni defileaza cu tunsoarea aia de-a dreptul penibila, pentru care mai dau si 10 – 15 lei la frizer odata pe luna. Mai bine stimabilii domni cu asemenea tunsori (daca le putem numi asa) ar putea pune mana de la mana si, cu 10 lei de la fiecare ar putea finanta o campanie de cercetare in domeniul calvitiei.
Exemplu:
Din aceasta categorie fac parte acei barbati care vor sa profite de parul lor (cat le-a mai ramas) si il pastreaza lung, in amintirea tineretilor si a pletelor de mult fluturand in vant. Astfel, ajungem sa vedem barbati chei si cu plete, sau barbati cu o suvita lunga care sa le acopere calvitia.
Si, pentru ca ar trebui sa dau un exemplu, va zic ca ieri am vazut doua specimene care se bat pentru suprematia in topul cheliosilor penibili.
Specimenul 1: Un tip pe la vreo 25 de ani cu ditamai parul valvoi, fix cat sa-i traga un contur in jurul unei chelii cat fundul de la ceaun si sa acopere acea chelie.
Specimenul 2: Un tip pe la vreo 40 de ani cu o chelie tip potcoava, tunsa aproape 0, dar, care avea in ambele parti ale capului doua suvite lungi si subtiri care se prindeau la spate cu un elastic, intr-o codita. (Apropo… daca gaseste cineva logica acestei tunsori sa imi spuna si mie, intr-un comentariu).
Stimati barbati posesori de chelie si un pic de podoaba capilara, va rog, in numele tuturor zeitatilor si dumnezeilor in care credeti si, desigur, in numele celor oripilati de felul in care aratati… radeti acele fire de par care inca nu au cazut. Nu e nicio rusine sa fii chel, nu e nicio rusine sa te razi in cap. Mai bine o chelie frumoasa decat o tunsoare penibila.
Fiti barbati, ce naiba. Purtati-va chelia cu demnitate. Incetati sa mai fiti penibili.
Vara. Cald. Asfalt incins. Transpiratie. Mirosuri neplacute.
Fustite scurte. Decolteuri generoase. Abdomene bine lucrate la vedere. Burdihane. Sunci. Expuse in toata splendoarea lor, spre a ne oripila vizual.
Oamenii pe jumatate dezbracati nu au ce cauta in mijlocul Bucurestiului. Nu au ce cauta in Bucuresti, nu au ce cauta in niciun oras din tara. Doar pe litoral.
Cam de cum incepe temperatura de afara sa treaca de 25-30 de grade, ii si vezi ca ies pe strada. Barbati fara tricouri, cu burdihanul la vedere. Tulbura peisajul (de altfel) monoton al orasului si dauneaza grav retinei privitorilor. Pana acum vedeam genul asta de oameni (tarani de oras, ca altfel nu le pot zice) ii vedeam in Dacii 1310 “tunate”, cu maneaua la maxim si toate geamurile deschise. Dar, Dacia 1310 s-a transformat in Logan sau, in cazul capsunarilor, in BMW… si e cam pacat sa umple tapiseria de transpiratie si alte duhori (zic si eu…). Un obicei probabil ramas in genotipul lor, ca o eterna amintire a tarlalei de unde au plecat ei sau stramosii lor.
O vorba din popor zice ca prostul nu-i prost destul pana nu-i fudul. Si cam asa sta treaba cu romanii e o “boala” de care suferă 80% dintre ei. Nu e greu de observat.
Uita-te in jur cititorule, la cei printre care traiesti, la cei printre care traim. Uita-te cat de fudul merg unii pe strada etalandu-si lanturile de tinichea poleita, brandul de pe haine (cu toate ca e un fake de doi lei din “Dragonul Rosu”), si telefonul fie luat “la combinatie”, fie furat de prin strainatate. Uita-te in jurul oricarei shaormarii si cu siguranta ai sa vezi cel putin doi burtosi imbracati in haine hiper mulate isi povestesc “fapte de vitejie” de prin strainatate si cu femeile lor.
Si ma amuza foarte mult putoii de 12-13 ani care se fudulesc cu toalele si accesoriile cumparate de “mami si tati” si, mai ales cu banii parintilor.
Dupa aia uita-te in trafic.
Apoi uita-te la semafor la un suv oarecare, sa vezi privirea plina de superioritate a celui / celei de la volan. Se citeste in ochii celui de la volan superioritatea sa (aparenta).
Nu stiu in alte orase cum e, dar in Bucuresti, daca este vreunul intr-o masina mai smechera primul la semafor (desi am vazut si posesori de dacie care fac asta), si te apropii tu cu o masina mai ieftina decat a lor, incep sa se duca putin cate putin mai in fata, pentru ca ouale/fuduliile lor le transmit acest instinct, pentru ca ele, in viziunea lor, sunt mult mai mari si mai tari decat ale tale.
Apropo de faza cu masinile, am asistat la o faza care m-a facut sa rad de fudulia si prostia unuia.
Intr-o noapte tarziu, eram cu masina (un VW Polo) pe Splai, si ma apropiam de intersectia cu Bd. Nicolae Grigorescu. In fata mea, la semafor, un Opel Astra care cica era tunata (defapt niste stickere puse pe ea si atat). Si cu toate ca semaforul era rosu, pe masura ce ne apropiam, vedeam cum distanta dintre noi si Astra ramane constanta… pana cand noi am ajuns primii la semafor si tipul cu Astra a ajuns in mijlocul intersectiei, blocand-o. Vorba aia… “daca nici noi, astia cu masini nemtesti nu ne mai intelegem…“
Apoi uitati-va la “vedetele” de pe la noi. Aceste caricaturi care tot apar pe sticla si in presa. Toti se etaleaza cu afaceri, scandaluri si razboaie intre ei. Se merge pe principiul daca X poate, eu de ce sa nu pot? E vorba tot de a fi fudul, si de arata ca ai niste fudulii mai mari decat ceilalti.
Si problema n-ar fi numai cu ei. Si in alte cercuri mult mai elevate. De fuduli ce suntem, noi, romanii, ne-am hotarat chinuit sa lansam o racheta in spatiu. De ce alte natiuni mai dezvoltate ca noi si cam prietene sa poata sa lanseze rachete in spatiu. Noi am ouale mai mici? Noi suntem mai involuati decat ei? Chelului nu-i trebuie tichie de margaritar?
…si exemplele pot continua, asa ca va dau voua cuvantul. As vrea sa-mi dati alte exemple de tipuri de persoane fudule si care vor sa arate tuturor ca ei au fuduliile mai mari decat altii.
