…pentru ca cititorii mei au mai mult bun simt decat ai lor.
M-am saturat de ei. M-am saturat sa traiesc printre ei. M-am saturat sa trebuiasca sa-I support. M-am saturat de personajele din care e compusa, intr-o proportie mai mare de 80% societatea din ziua de azi. M-am saturat de oameni fara bun simt.
Cel mai mult urasc oamenii nesimtiti. Ii urasc pe toti, inidferent de sex, varsta, natie, religie si orinetare sexuala.
Am fost zilele astea acasa la parintii mei. Intamplarea a facut sa ma intalnesc intr-una din zile cu un vecin. Cand l-am vazut, desigur, l-am salutat, asa cum fac de fiecare data. Desigur, ca de fiecare data, nu am primit nici un raspuns. Si, ca de fiecare data, tipu’ s-a uitat la mine ca vitelul la poarta noua (ce-mi place expresia asta). Ca sa va faceti o idee asupra personajului, va spun ca pare genul de barbat frustrat care toata viata lui a stat sub papucul parintilor, al sefilor si al nevestei. Genul de om care a plecat tot timpul capul, pentru ca vorba aia, capul plecat, palosul nu-l taie. Ma inteb oare daca sta si se uita asa la mine, pentru ca n-a fost niciodata salutat… sau poate am eu ceva pe fata de fiecare data cand ma intalnesc cu el si de aia sta si se holbeaza la mine. Altfel nu-mi explic. Sau, nu o fi pus mana in viata lui pe un cod al bunelor maniere; pentru ca a saluta pe cineva, inseamna in primul rand bun-simt/buna-crestere, si in al doilea rand, este o dovata o oarece forma de respect fata de persoana respectiva… cel putin aparent .
Si stiti ce ma enerveaza cel mai tare? Nu, nu nesimtirea lui. Ma enerveaza ca nu pot sa-i raspund cu aceeasi moneda. Sa nu-l salut. Sa ma fac ca nu-l vad. Sa-i ignor pur si simplu. Sau, sa-i zic vechiul proverb: “Buna ziua caciula, ca stapanul n-are gura.” …si sa-mi raspunda basca pe care o poarta el pe cap.
Stau in tren. Ma intorc in Bucuresti. Stau cu laptopul in brate si castile in urechi, ascult muzica si scriu ce cititi in momentul asta. In dreapta mea, s-a asezat o tipa de vreo 20 si ceva de ani. Vorbeste la telefon cam de cand a intrat in vagon. Vorbeste mult si tare. Atat de tare incat poate sa auda tot toata lumea. Dau muzica mai tare. Chiar nu ma intereseaza discutia ei. Absolut deloc. Imi vad de scris. Apare controlorul. Il vad din timp, si imi scot castile din urechi si opresc muzica. Tipa vorbeste in continuare la telefon. Controlorul ajunge in dreptul nostru si ne cere pe un ton foarte civilizat biletele. Pe un ton poate mult prea civilizat pentru Romania, si, mai ales, pentru cei care isi iau lefurile de la stat. Ii intind biletul, il composteaza, mi-l da inapoi si imi zice “multumesc”. Wow. Omul asta, chiar se poarta foarte civilizat. Tipa nici nu se sinchiseste de el. Controlorul sta se uita la ea. Are rabdare. Ma uit la tipa, nimic. Dupa vreo doua minute, ii dispare si lui rabdarea si o roaga sa-i prezinte biletul, pe acelasi ton politicos. Intr-un final tipa inchide telefonul, se intoarce spre controlor si ii zice “ia ba nesimtitule biletu’, esti chior, nu ai vazut ca vorbesc la telefon? ”. Ma uit la saracul om ca se poarta la fel de politicos cu ea, desi i se citeste pe fata ca si-a iesit din pepeni. Acum tipa respectiva se holbeaza in display-ul laptopului meu. Ma uit cu coada ochiului la ea. Pare sa citeasca ce scriu. Si daca ar citi… chiar nu-mi pasa. Deloc. Ma bucur doar ca am avut parte de un exemplu de lipsa de bun simt cum nu mai vazusem de multa vreme.
Trenul merge spre Bucuresti in continuare. La Urziceni se urca un grup de muncitori. Cativa sunt cu sticla de bere ieftina in mana. Par sa fie cu chef. Momentan se cearta pe locuri. Trenul se pune in miscare si intr-un final se aseaza. Incep sa se injure si sa vorbeasca tare. La un moment dat, din zona lor incep sa se auda manele. Desi cu castile in urechi, ii aud. Vorbesc tare, maneaua rage si tot vagonul se umple de un miros de bere amestecata cu tuica si ceapa. Scarbos.
Ma bucur ca Bucuresti e ultima statie si ca o sa cobor acolo… ca cine stie ce fel de oameni mai urcau in vagonul ala…
Am constatat de multe ori ca pe masura ce diferenta de varsta intre doua persoane este mai mare, cu atat mai mult creste nivelul nesimtirii in comunicarea dintre cele doua creste.
Un exemplu. Babele (si mai ales mosii) din tramvai, metrou, autobuz etc. Anul trecut, s-a intamplat sa merg cu metroul si stateam pe scaun. Ma simteam foarte rau si chiar nu puteam sa stau in picioare. La una din statii se urca un mosulet destul care parea foarte sanatos. Din tot metroul, fix la mine a venit pentru a-mi zice pe un ton mai mult decat inadecvat sa ma ridic.
“Ba baiete, ia da-te de acolo, sa stau eu.
Pai stiti, nu ma simt bine.
Bai baiete, ridica-te, ca-s mai in varsta decat tine.
Pai chiar nu ma simt bine. Rugati pe altcineva sa va faca loc.
Bai nenicule, iote tineretu’ din ziua de azi… pic de respect nu mai are pentru aia mai batrani. Sa-ti fie rusine baiete ca n-ai aia 7 ani de acasa.”
Cu ultima replica m-a scos din sarite, si i-am raspuns si eu cam cu aceeasi moneda: “Pai daca vreti respect, trebuie sa respectati… Eu n-am uitat inca de cei 7 ani de acasa, dar unii mai batrani da.” Mosul a ramas tablou, si a coborat la urmatoarea statie. Vroia sa ma ridic pentru doua statii. Ca atat a mers.
Uitandu-ma la nesimtirea din jur, ma intreb daca bunul simt mai e la moda. Daca noi, astia care (mai) avem ceva bun simt, ne vom integra incet-incet in restul lumii. Imi place sa cred ca nu. Imi place sa cred, ca si generatiile care vor veni, vor mai avea acelasi sistem de referinta in materie de bun simt si bune maniere. Ar fi pacat sa fie altfel. Si… apropo… oare cata nesimtire o sa mai putem noi suporta, pana sa le bagam badaranilor pumnul in gura (nu ma refer aici la sensul propriu al expresiei pentru ca nu mi-am propus sa promovez violenta) si codul bunelor maniere pe gat?
