un blog scris de Andrei Bogdan si aflat in versiune α de β

Spuneti-mi si mie de ce aplauda lumea din avion dupa ce acesta aterizeaza? Si, mai ales de ce aplauda daca zborul decurge bine? Pentru ca mi se pare o tampenie. E ca si cum l-ai felicita pe taximetrist ca te-a dus la destinatie. Sau e ca si cum l-ai aplauda pe mecanicul de tren/metrou/sofer de autobuz cand ajunge intr-o statie.

Pana la urma pilotul pentru asta e platit. Sa te duca in siguranta de la punctul A la punctul B, sau daca e vreo sitatie mai delicata, sa faca tot posibilul ca pierderile de vieti omenesti sa fie minime. Asta e slujba lui. Da, daca e vreo situatie deosebita, inteleg sa fie felicitat. Dar, pentru un zbor care decurge fara vreo problema, de ce naiba aplauda lumea la aterizare? Chiar nu inteleg… Serios.

Astept comentariile voastre, poate ma puteti lamuri.

Si iata ca fuse si se duse si vacanta in Milano. Pot sa va zic doar ca a fost total diferit fata de ce ma asteptam. Ma asteptam sa fie un oras deschis dpdv turistic.

Si, aici, ma refer la comunicarea cu oamenii de care aveai nevoie la un moment dat. Adica vanzatori, chelneri etc. Unii fie ca stiau foarte putin, altii nu intelegeau deloc. Foarte aiurea. Ii inteleg ca sunt nationalisti, dar italiana nu o sa fie in veci limba de circulatie internationala. I-am numit retardati dpdv lingvistic. Pentru ca, in opinia mea e bine ca oamenii sa vorbeasca o limba straina, pentru a se descurca cumva peste hotare. Pentru ca daca nu inveti o limba inainte sa pleci din tara, o sa-ti fie enorm de greu sa te descurci in viata.

O alta chestie pe care am observat-o e ca exista unele monumente, dar fie nu iti scrie pe nicaieri ce sunt si ce e cu ele, fie scrie in italiana, fie scrie ceva despre ele, si nu ai de unde sa stii unde sunt.

Plus ca dupa ora 9 seara nu prea mai ai de unde sa-ti cumperi o apa, sa mananci ceva bun, sau chiar sa te distrezi. Gasesti fie bodegi imputite, fie restaurante scumpe. Si aici, raportul calitate/pret este tocmai invers decat in alte parti. Adica in restaurantul/autoservirea in care mancam la pranz cu vreo 10 euro, era o mancare muuult mai buna decat in alte parti, unde plateai ceva mai mult.

Am tras o concluzie: e nasol sa fii turist in Milano… cam la fel de nasol cum e sa fii handicapat in Romania. “Privilegiile” de care dispui, sunt virtuale. In realitate e un mare fâs.

Ieri (adica Duminca) am tras o fuga pana in Como, sa admiram peisajul, pentru ca tot ne zicea Phlo sa ne ducem pe acolo.

Asa ca am luat trenul frumusel din Milano si am coborat la Como San Giovani. Si am pornit la pas spre lac, pentru ca asta am citit ca ar fi fost principala atractie a orasului. Si am trecut prin parcul orasului, unde era un fel de targ traditional. Se puteau gasi de toate, de la masline pana la diiiiiiitamaiiii painile (nu exagerez). Si, ne-am plimbat, si ne-am plimbat, am facut poze, ne-a parlit soarele ingrozitor, si, cand sa ne hotaram sa plecam, ne trece prin cap geniala idee de a merge pe malul celalalt al lacului, la poalele muntilor. Si, aveam de ales: ori facem o plimbare cu barca, ori urcam cu funicularul pana in varful muntelui. Am ales a doua varianta, si nu am regretat-o. Am avut ocazia sa trag niste cadre superbe, si sa-mi dau seama cat de mare este Como cu adevarat.

As pune si poze acum, dar prefer sa mai astept pana maine cand o sa am acces la un net mai decent. Stay tuned.

1. In timp ce scriam postul de ieri, a venit la mine un cersetor si s-a tot rugat de mine sa-i dau bani. Rotofei, imbracat oarecum bine. Ca sa-i dau sa-si ia o paine, s.a.m.d… poezia clasica a cersetorilor.  Ca sa scap de el, am bagat mana in buzunarul in care aveam fise si i-am dat-o pe cea mai mica d.p.d.v. dimensiune, adica 10 centi. Si la care se uita la mine si imi zice: “Da’ eu ce sa fac cu asta?”. Imi venea sa-i zic (in cea mai romaneasca limba posibila): “Sa ti-o bagi in fund si sa astepti sa te **** bani.”, da’ mi-e ca m-ar fi inteles. Pana la urma a plecat.

Pe urmatorul cersetor care o sa vina la mine, o sa-l intreb mai intai care-i tariful.

Citeste mai mult »

De cand sunt prin Milano, am observat o chestie. Ceva legat de masinile din oras. Nu prea am vazut sedan-uri. La ei se poarta hatchback-urile si station-wagon-urile. Si masinile mici. Cu alte cuvinte sunt oameni practici. Adica, fie prefera masinile micute cu care sa poata sa se strecoare usor, fie masinile cu portbagaj incapator. Si plus ca, fie sunt ei civilizati in trafic, fie sunt strazile mai mari ca in Bucuresti (desi nu mi se pare), dar de cand sunt aici, nu am vazut nici un fel de blocaj in trafic. Si, e trafic destul…. Insa e impartit oarecum egal intre masini si vehicule pe doua/trei roti.

Citeste mai mult »

…sau, mai degraba, mi-e rusine cu romanii (unii din ei).

Continuare a jurnalului de bord… Milano (IV)

Ieri, mai pe la pranz, stateam la hotel la o cafea (ca afara era o caldura de ti se lipeau talpile de asfalt). Si, cum stateam eu linistit cu gandul in varii directii, aud la receptie ca se vorbeste romana. Ok, se cazeaza niste romani zic. Dar dupa doua minute, se aude mare zarva de la receptie, “condimentata” cu injuraturi in cea mai romaneasca limba posibila. Si il aud pe manager (are o voce inconfundabila… ceva gen Florin Chilian) ca tot incerca sa le explice ceva. Asa ca am ciulit urechile, sa vad cine cum si de ce. Citeste mai mult »

Si… s-a facut si ziua trei. Alta zi in care m-am trezit dimineata, defapt, ne-am trezit, defapt am fost treziti. De gigelul de la receptie, caruia i-am zis sa ne dea un wake-up call. Si ne-a dat. A sunat telefonul din camera si ne-am trezit. Dupa ce m-am dezmeticit, am pus mana pe telefonul meu si m-am uitat la ceas. 7:10. Bun, zic… si ma trantesc inapoi in pat. Si cum stateam eu si admiram tavanul, imi dau seama de o chestie: telefonul meu arata ora Romaniei, ca uitasem sa-l schimb. Asa ca ma duc glont la receptioner. “Excuse me, can you tell me what time is it? Comme si dice… a… six… But I told you to wake up at 7, and you said ok. Well… (si a inceput sa-mi zica ceva in italiana, si nu am priceput.)”. I-am zis vreo doua in sinea mea, si mi-am spus ca daca mai e asta de tura in noaptea urmatoare, il las naibii de wake-up call si ma trezesc eu singur. Citeste mai mult »

A doua zi in Milano a fost o zi de leneveala si plimbare. Deh… a trebuit sa ne refacem dupa drum.

Si cu toate ca mi-am propus sa dorm cum trebuie si sa ma trezesc tarziu, mi s-a demonstrat inca odata ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Cu alte cuvinte, una imi planific sa fac si alta imi iese. Adica, mi-am propus sa dorm pana tarziu, dar m-am trezit la 6 fix (ora locala). Primul meu gand a fost ca, daca era sa stiu ca ma duc la servici, cu siguranta nu as fi facut ochi la 7 (dupa ora Romaniei). Am bantuit prin camera, am facut panorama pe care am postat-o ieri (cu adica poze + editare) s.a.m.d. Si, dupa o leneveala binemeritata, am plecat de bezmetici pe strazi, sa exploram orasul. Citeste mai mult »

Bine v-am regasit dragii mei. Am absentat vreo doua zile de pe aici, astfel incat cei care vroiau sa citeasca ceva nou pe acest blog au fost putin dezamagiti pentru  ca nu au mai gasit nimic proaspat. Dar uite ca m-am intors .

Dupa cum ziceam am absentat motivat. De ce? Pentru ca nu am avut timp de scris. Mi-am facut bagajele si am plecat pentru vreo doua saptamani in Milano, capitala modei. Nu, nu m-am reprofilat pe fashion blogging. Sunt aici cu alte scopuri/motive. Nu o sa stau acum sa explic de ce, cum sau alte chestii. In fine.

Citeste mai mult »