un blog scris de Andrei Bogdan si aflat in versiune α de β

Gara de Nord. Bucuresti. Aceeasi multime pestrita, cu care m-am/ne-am obisnuit de fiecare data cand calc/calcam pe aici. Oameni grabiti, cersetori, bagaje, multime ce cauta/asteapta trenul castigator. E ca o loterie in care fiecare castiga. O loterie cu trenuri, oameni si destine. Pentru ca, da, in unele cazuri, o chestie aparent banala poate influenta ordinea fireasca a lucrurilor.

Intr-un final, dupa cateva minute de asteptare, trenul in care trebuie sa ma urc este garat in statie. La vedera lui, o parte din gloata se repede pe peron. Se imbulzeste pe peron. Oamenii care pana atunci statusera oarecum calmi isi schimba radical comportamentul, se imbrancesc, tipa, isi dau coate, pentru ca fiecare isi doreste sa ajunga primul la tren. Desigur, am asteptat rabdator sa se calmeze gloata. Intr-un final ajung in vagon si-mi caut locul. Il gasesc, ma asez si ma uit la lume. Judecand dupa marimea bagajelor, dupa fetele lor obosite, si dupa arhicunoscutele etichete de pe torllere, sunt oameni veniti de la aeroport, intorsi in tara dupa munca in cine stie ce locuri departe de Romania. Citeste mai mult »

Spuneti-mi si mie de ce aplauda lumea din avion dupa ce acesta aterizeaza? Si, mai ales de ce aplauda daca zborul decurge bine? Pentru ca mi se pare o tampenie. E ca si cum l-ai felicita pe taximetrist ca te-a dus la destinatie. Sau e ca si cum l-ai aplauda pe mecanicul de tren/metrou/sofer de autobuz cand ajunge intr-o statie.

Pana la urma pilotul pentru asta e platit. Sa te duca in siguranta de la punctul A la punctul B, sau daca e vreo sitatie mai delicata, sa faca tot posibilul ca pierderile de vieti omenesti sa fie minime. Asta e slujba lui. Da, daca e vreo situatie deosebita, inteleg sa fie felicitat. Dar, pentru un zbor care decurge fara vreo problema, de ce naiba aplauda lumea la aterizare? Chiar nu inteleg… Serios.

Astept comentariile voastre, poate ma puteti lamuri.

Si iata ca fuse si se duse si vacanta in Milano. Pot sa va zic doar ca a fost total diferit fata de ce ma asteptam. Ma asteptam sa fie un oras deschis dpdv turistic.

Si, aici, ma refer la comunicarea cu oamenii de care aveai nevoie la un moment dat. Adica vanzatori, chelneri etc. Unii fie ca stiau foarte putin, altii nu intelegeau deloc. Foarte aiurea. Ii inteleg ca sunt nationalisti, dar italiana nu o sa fie in veci limba de circulatie internationala. I-am numit retardati dpdv lingvistic. Pentru ca, in opinia mea e bine ca oamenii sa vorbeasca o limba straina, pentru a se descurca cumva peste hotare. Pentru ca daca nu inveti o limba inainte sa pleci din tara, o sa-ti fie enorm de greu sa te descurci in viata.

O alta chestie pe care am observat-o e ca exista unele monumente, dar fie nu iti scrie pe nicaieri ce sunt si ce e cu ele, fie scrie in italiana, fie scrie ceva despre ele, si nu ai de unde sa stii unde sunt.

Plus ca dupa ora 9 seara nu prea mai ai de unde sa-ti cumperi o apa, sa mananci ceva bun, sau chiar sa te distrezi. Gasesti fie bodegi imputite, fie restaurante scumpe. Si aici, raportul calitate/pret este tocmai invers decat in alte parti. Adica in restaurantul/autoservirea in care mancam la pranz cu vreo 10 euro, era o mancare muuult mai buna decat in alte parti, unde plateai ceva mai mult.

Am tras o concluzie: e nasol sa fii turist in Milano… cam la fel de nasol cum e sa fii handicapat in Romania. “Privilegiile” de care dispui, sunt virtuale. In realitate e un mare fâs.