un blog scris de Andrei Bogdan si aflat in versiune α de β

Si iata ca fuse si se duse si vacanta in Milano. Pot sa va zic doar ca a fost total diferit fata de ce ma asteptam. Ma asteptam sa fie un oras deschis dpdv turistic.

Si, aici, ma refer la comunicarea cu oamenii de care aveai nevoie la un moment dat. Adica vanzatori, chelneri etc. Unii fie ca stiau foarte putin, altii nu intelegeau deloc. Foarte aiurea. Ii inteleg ca sunt nationalisti, dar italiana nu o sa fie in veci limba de circulatie internationala. I-am numit retardati dpdv lingvistic. Pentru ca, in opinia mea e bine ca oamenii sa vorbeasca o limba straina, pentru a se descurca cumva peste hotare. Pentru ca daca nu inveti o limba inainte sa pleci din tara, o sa-ti fie enorm de greu sa te descurci in viata.

O alta chestie pe care am observat-o e ca exista unele monumente, dar fie nu iti scrie pe nicaieri ce sunt si ce e cu ele, fie scrie in italiana, fie scrie ceva despre ele, si nu ai de unde sa stii unde sunt.

Plus ca dupa ora 9 seara nu prea mai ai de unde sa-ti cumperi o apa, sa mananci ceva bun, sau chiar sa te distrezi. Gasesti fie bodegi imputite, fie restaurante scumpe. Si aici, raportul calitate/pret este tocmai invers decat in alte parti. Adica in restaurantul/autoservirea in care mancam la pranz cu vreo 10 euro, era o mancare muuult mai buna decat in alte parti, unde plateai ceva mai mult.

Am tras o concluzie: e nasol sa fii turist in Milano… cam la fel de nasol cum e sa fii handicapat in Romania. “Privilegiile” de care dispui, sunt virtuale. In realitate e un mare fâs.

Acest articol a fost postat Saturday 1 August, 2009 la ora 11:29 pm si face parte din categoria jurnal de bord. Poti urmari comentariile, folosind feed-ul RSS. Poti sa lasi un comentariu, sau sa trimiti un trackback de pe blog-ul sau site-ul tau.