Jurnal de bord: Milano (III)
by aBogdan on Jul.21, 2009, under jurnal de bord
Si… s-a facut si ziua trei. Alta zi in care m-am trezit dimineata, defapt, ne-am trezit, defapt am fost treziti. De gigelul de la receptie, caruia i-am zis sa ne dea un wake-up call. Si ne-a dat. A sunat telefonul din camera si ne-am trezit. Dupa ce m-am dezmeticit, am pus mana pe telefonul meu si m-am uitat la ceas. 7:10. Bun, zic… si ma trantesc inapoi in pat. Si cum stateam eu si admiram tavanul, imi dau seama de o chestie: telefonul meu arata ora Romaniei, ca uitasem sa-l schimb. Asa ca ma duc glont la receptioner. “Excuse me, can you tell me what time is it? Comme si dice… a… six… But I told you to wake up at 7, and you said ok. Well… (si a inceput sa-mi zica ceva in italiana, si nu am priceput.)”. I-am zis vreo doua in sinea mea, si mi-am spus ca daca mai e asta de tura in noaptea urmatoare, il las naibii de wake-up call si ma trezesc eu singur.
Si am pornit la drum. Am lasat-o pe Ana la scoala si am pornit in plimbare. Ca un baiat “destept” ce sunt uneori, mi-am uitat camera deschisa si, desigur ca atunci cand am vrut s-o iau cu mine, mi-a aratat un “battery exhausted” de toata frumusetea, asa ca nu am facut poze. Am luat metroul o statie pana la Dom si am pornit intr-un quest pentru a-mi gasi o cartela pt telefon, neavand roaming-ul activat (alta faza din ciclul “desteptaciunile mele”). Defapt, am eu unele motive pentru care n-am facut-o, dar nu am de gand sa le enumar aici. Si, intr-un final fericit dupa ce am intrebat mai multe persoane fie in engleza, fie in italiana (la cata italiana am vorbit, ma dor mainile), si dupa intrebari de genul “ce cartela? vodafone, TIM…”, am ajuns la un magazin si mi-am luat un SIM… al carui credit s-a dus dupa prima convorbire in tara. Asa ca a trebuit sa-mi cumpar (si) o cartela de reincarcare. Zis si facut. Iau cartela, o razuiesc sa vad codul, sun la numarul unde trebuia sa o reincarc, si ascult cum incepe robotul telefonic sa turuie in italiana. Si am ascultat toata poezia, traind cu speranta ca o sa aud ca in Romania “for english press 2”. Sperante, sperante… vrabia malai viseaza si eu visez/visam instructiuni in engleza. Ma intorc la mosul de la taraba de unde luasem cartela de reincarcare si-l rog intr-o italiana stalcita sa-mi reincarce cartela ca nu pricep ce zice aia in telefon. El nu, ca nu se poate ca nu are voie etc. Fir-ar zic… raman acum si cu treaba nerezolvata si cu banii luati. Not good. Si in timp ce ma gandeam pe cine sa rog sa ma ajute (eram destul de departe de hotel), ajung in fata unui magazin, intru si-l rog pe bodyguard (un negru de aproape 2×2) sa ma ajute. Foarte amabil omul, mi-a rezolvat problema. M-am gandit ca e oarecum de incredere, din moment ce e bodyguard la ditamai magazinul (United Colors of Benetton). Da, dragilor, in tara in care Schwarzkopf este Testanerra si William Shakespeare este Gugliellmo Shakespeare, trebuie neaparat sa stii limba italiana ca sa poti sa faci o chestie elementara. That sooo sucks.
Mai pe seara, am ajuns la hotel si, stiind ca gigelul care fusese de tura noaptea trecuta, acelasi gigel de dimineata, “uitase” sa-mi dea restul la 10 euro, adica 5 euro (ca atat costa 6 ore de wi-fi la hotel), m-am dus la manager (el sta in timpul zilei la receptie) si, cu o moaca naiva il intreb cat costa 6 ore de wi-fi. “5 euros” si-i explic ca in seara dinainte am dat 10 euro pentru 6 ore. I-am zis ca probabil a uitat gigelul sa-mi dea restul, si ca mai vreau inca 6 ore, asa ca sa nu mi-i dea inapoi. “Ok, i give you 12. But i just want 6. Noo… we made a mistake, there you go, 6 more free”. Oooo yeah… Fericirea mea. In primul rand ca mi s-a facut dreptate. Frate, frate, da’ netu-i pe bani…
Cam atat pentru azi.
Ne citim maine.
P.S.: Au aparut doi romani in hotel… va povestesc maine ce s-a intamplat
Pe acelasi subiect (link-uri generate automat)
:calatorii, din viata, milano
Recomand
